Din punctul de vedere al unei companii conştiente de importanţa calităţii, Amalux este partenerul perfect, care nu se abate niciodată de la nivelul de calitate cu care şi-a obişnuit clienţii.
Bunurile sunt noi, în ambalajele originale și provin din surse autorizate de fiecare producător în parte.
Termenul de garanție este de 24 luni pentru persoane fizice si 12 luni pentru persoane juridice, calculat de la data emiterii facturii catre cumparator.
Garanția se asigură în baza facturii fiscale, a certificatului de garanție, a produsului ce face obiectul garanției, și se soluționează după sesizarea în scris a defectului, trimisă la adresa de mail: contact@amalux.ro
După recepționarea comenzii, în cazul în care nu se identifică sau se observă lipsa documentelor doveditoare achiziției (factură, certificat garanție, etc.) din colet, clientul are obligația să ne notifice în 30 de zile calendaristice, în scris, pe adresa de e-mail acest lucru, pentru o bună identificare a clientului și a tranzacției și pentru a lua măsurile necesare ca respectivul client să intre în posesia documentelor pe care susține că nu le-a recepționat o dată cu coletul. În cazul în care nu se respectă acești termeni, iar clientul nu ne comunică pe cale scrisă prin e-mail în 30 de zile de la recepționarea coletului, lipsa documentelor doveditoare achiziției (factură, certificat garanție, etc.) din colet, documentele amintite se consideră a fi recepționate o dată cu coletul. Orice altă solicitare, referitoare la documentele doveditoare achiziției (factură, certificat garanție, etc.), primită după scurgerea celor 30 de zile de la recepționarea coletului, nu se ia în considerare.
Garanția bunurilor, care beneficiază de Certificatul de Garanție emis de S.C. Impansan S.R.L., se soluționează la punctul de lucru al societății din Șoseaua Vizirului, Km.10, Lot 2, Comuna Chiscani, Județul Brăila (fostul Combinat), Cod Postal 810570.
Garanția legala, în conformitate cu art.15 OUG 140/2021
Toate bunurile comercializate de Amalux, cu excepția bunurilor resigilate, sunt noi și beneficiază de garanție legala de conformitate (denumita Garantia legala) conform legilor române în vigoare la data achiziționării, respectiv, Ordonanță de urgență nr. 140/2021 (art. 15). Garanția este valabilă pe teritoriul României.
În timpul perioadei de garanție, vanzatorul își rezervă dreptul de a repara sau înlocui subansamblul care se dovedește a fi defect de fabricație.
Neconformitatea bunului trebuia să existe la momentul livrării acestuia.
Garanția acoperă numai acele defecte care apar în exploatarea normală a produsului și nu se aplică pentru acțiunile ce nu sunt conforme instrucțiunilor de utilizare (loviri mecanice, zgârieturi, depășire greutate maximă admisă, udare, umezire, folosire soluții interzise, etc).
Nu se consideră că există o neconformitate (potrivit art. 2.5. lit. c) – f), dacă, la momentul încheierii contractului de vânzare, consumatorul a fost informat în mod explicit că o anumită caracteristică a bunurilor nu corespunde anumitor condiții de conformitate prevăzute la art. 2.5. lit. c) – f) (bunul nu mai are ambalajul original, urme de utilizare, zgarieturi, etc), iar consumatorul a acceptat în mod expres (pe un suport durabil e.g. email, sau în scris) și separat acest lucru la momentul încheierii contractului de vânzare.
Neconformitate cauzată de instalarea incorectă a bunurilor nu este considerată ca reprezentând o neconformitate a bunurilor acoperită de garanția legală.
Neconformitățile bunului apărute ca rezultat al nerespectării de către consumator a instrucțiunilor de utilizare și/sau indicațiilor tehnice date de manualul de utilizare al producătorului/Vânzătorului, NU fac obiectul remedierii produsului în baza garanției.
Costul trimiterii produsului pentru care se acordă garanția, la unitatea service, cade în sarcina cumpăratorului, firma noastră suportând costul trimiterii produsului reparat la cumpărător, in situatia in care se constata viciu de fabricatie.
Soluționarea garanției se face în maxim 15 zile calendaristice din momentul în care vânzătorul a fost informat de către consumator cu privire la neconformitate și care este stabilit de comun acord, în scris, între vânzător și consumator, luându-se în considerare natura și complexitatea bunurilor, natura și gravitatea neconformității și efortul necesar pentru finalizarea reparației sau înlocuirii.
Termenul de aducere la conformitate va fi prelungit automat în situația în care consumatorul/cumpărătorul tergiversează punerea la dispoziția Vânzătorului a bunului ce face obiectul garanției.
Dacă consumatorul a respectat prevederile certificatului de garanție, reparația produsului se va realiza gratuit, consumatorul fiind scutit de cheltuielile pentru diagnosticare, de costul pieselor de schimb, al manoperei, transportului și de ambalare. În celelalte situații (inclusiv al unor solicitări dovedite a fi neîntemeiate), cheltuielile (manoperă, transport etc.) vor fi suportate de către Client/Cumpărător.
La finalizarea reparației, produsul va fi înapoiat consumatorului prin curier. Clientul va fi informat despre stadiul reparației prin e-mail și/sau telefon.
Pentru a beneficia de service în conformitate cu această garanție:
- Dacă ați achiziționat produsul direct prin www.amalux.ro, vă rugăm să trimiteți o cerere de garanție, contactând Departamentul de garanție la adresa de e-mail contact@amalux.ro
- Vă rugăm să pregătiți informațiile detaliate despre comandă pentru ca Departamentul de garanție să înceapă soluționarea reclamației dvs.
- Vi se vor solicita fotografii și/sau videoclipuri cu defecțiunile/complicațiile/situațiile pe care le întâmpinați pentru a permite Departamentului nostru de garanție să vă asiste în continuare.
- Vă rugăm să acordați 15 zile pentru ca cererea dvs. de garanție să fie procesată, aprobată, soluționată și expediată.
- Dacă inventarul pentru piesa necesară nu este disponibil, piesa ce urmează a fi înlocuită în baza garanției va fi livrată odată ce inventarul este completat.
- În cazul în care produsul nu poate fi reparat, el va fi înlocuit cu un alt produs sau cu plata diferențelor de preț.
- Dacă cumpărătorul nu dorește un alt produs, clientului i se returnează suma plătită pe produs, diminuată proporțional cu numărul de luni de utilizare a produsului din cele 24 de luni de garanție. (de exemplu: dacă produsul a fost utilizat 6 luni de zile, se returnează 6/24 = 75% din suma plătită inițial).
Programul de funcționare a Departamentului nostru de garanții este de luni până vineri, de la 08.00 la 16:30 și este închis sâmbăta, duminica și de sărbătorile legale.
EXCEPȚII DE LA ACORDAREA GARANȚIEI
Garanția nu acoperă uzura obișnuită, tăieturile sau zgârieturile ori deteriorările produse de impacturi sau accidente asupra bunurilor.
Garanția nu acoperă reparațiile cauzate de montajul/instalarea defectuoasă sau neconformă cu specificațiile.
Garanția nu se aplică produselor care au fost depozitate, asamblate sau instalate incorect, utilizate necorespunzător, abuziv sau incorect (ex: nerespectarea instrucțiunile de purjare corecta a instalației, tensiune de alimentare necorespunzătoare, împământare inexistentă sau greșită, acțiuni ale substanțelor chimice, noxe, praf, fum, umiditate, dăunători (șoareci, gândaci sau alte viețuitoare), modificate, întreținute necorespunzător sau curățate folosind metode de curățare incorecte sau produse de curățare nepotrivite (ex:. produse abrazive; agenți de curățare care conțin substanțe volatile, acid clorhidric sau acid acetic; agenți de curățare care conțin înălbitor pe bază de clor, după caz, etc.)
Garanția nu acoperă deteriorarea intenționată sau din neglijență, deteriorarea cauzată de nerespectarea instrucțiunilor de funcționare, montajul incorect sau prin legarea la o tensiune incorectă, legarea la o rețea de apă ce prezintă un nivel ridicat de impurități, deteriorarea cauzată de reacții chimice sau electrochimice, rugină, coroziune sau deteriorare din cauza apei, inclusiv, dar fără limitare la, deteriorarea cauzată de calcarul în exces din apă, deteriorarea cauzată de condiții de mediu anormale.
Garanția nu acoperă deteriorări rezultate din utilizarea bunului în alt mediu decât cel casnic, respectiv garanția nu acoperă deteriorări rezultate din utilizarea bunului în scop profesional.
Garanția nu acoperă deteriorarea accidentală cauzată de obiecte străine sau substanțe și de curățarea sau deblocarea filtrelor, sistemelor de scurgere sau sertarelor pentru săpun.
Garanția nu acoperă reparațiile efectuate de furnizorii de service nedesemnați de către Vânzător și/sau de o persoană care nu are calitatea de partener contractual autorizat de service sau atunci când au fost utilizate componente neoriginale.
Garanția nu acoperă componentele nefuncționale și decorative care nu afectează utilizarea normală a produsului, inclusiv orice zgârieturi și posibile diferențe de culoare.
Garanția nu acoperă deteriorări aparute cu ocazia transportului dacă acestea nu sunt neconsemnate printr-un proces-verbal de constatare al curierului.
Garanția nu se extinde asupra materialelor consumabile și pieselor de uzură regulate sau asupra materialelor consumabile a căror durata de viață medie au fost atinse. Excepție fac cazurile în care aceste deteriorări sunt cauzate de defecte de producție.
Garanția nu se extinde asupra componentelor precum racorduri flexibile, garnituri, dibluri, garniturile de etanșare, acumulatorii pentru baterii cu senzor etc., care au o uzură naturală. Excepție fac cazurile în care se aceste deteriorări sunt cauzate de defecte de producție.
PARTICULARITATI ALE GARANTIEI BATERII SANITARE
Partea ceramică a cartușului bateriei sanitare este considerată a fi un bun consumabil cu o uzură naturală în timp. Părțile flexibile nu fac obiectul garanției dacă sunt deteriorate prin folosire neadecvată, forțări, ruperi sau uzări datorate manipulării improprii.
Pentru bateriile sanitare și panourile de dus, cumpărătorul este obligat, în cadrul perioadei de garanție, să realizeze montajul, întreținerea și mentenanța produselor prin intermediul instalatorilor autorizați, precum și purjarea instalației înainte de montajul reperelor ce fac obiectul garanției, astfel:
La bateriile sanitare este obligatorie schimbarea filtrelor la o perioada de șase-nouă luni.
La panourile de duș, căzile si cabinele cu hidromasaj este obligatorie și curățarea instalațiilor cu soluții de decalcifiere.
Bateriile sanitare colorate necesită o atenție sporită în procesul de curățare, întrucât acizii sau agenții abrazivi (exemple, produse abrazive; agenți de curățare care conțin substanțe volatile, acid clorhidric sau acid acetic, respectiv agenți de curățare care conțin înălbitor pe bază de clor etc) pot duce la mătuirea culorilor.
PARTICUALRITĂȚI ALE SITUAȚIILOR EXCEPTATE DE LA GARANȚIE
Micile fisuri de pe spatele obiectelor ceramice din zona neglazurată (vase de toaletă, lavoare, etc), NU reprezintă caz de neconformitate a bunului, întrucât sunt o consecință normală și inevitabilă a procesului de fabricație a bunului, apărută în urma procesului de ardere/uscare a ceramicii. Acest fenomen este normal, fiind comun ca, în anumite zone ale obiectelor sanitare, să poată fi observată chiar o “remediere” a acestor fisuri, aplicată direct de către producător, înainte ca produsul să intre pe linia de control a calității.
Bateriile de baie, coloanele și sistemele de dus – indiferent de culoare, petele apărute pe acestea, ca urmare a folosirii de soluții neadecvate pentru curățare (produse abrazive; agenți de curățare care conțin substanțe volatile, acid clorhidric sau acid acetic; agenți de curățare care conțin înălbitor pe bază de clor, etc.) NU reprezintă o cauză de neconformitate a bunului ce este acoperită de garanție întrucât sunt deteriorări cauzate de întreținerea/curățarea necorespunzătoare a bunului.
Crăpăturile apărute în acrilul căzilor de baie din zona preaplinului sau a sifonului de scurgere NU reprezintă o neconformitate a bunului acoperită de garanție dacă sunt rezultatul strângerii forțate a sifonului sau a preaplinului.
Îngălbenirea sau mătuirea lavoarelor, vaselor de toaleta sau a căzilor de acril/compozit, NU reprezintă o cauză de neconformitate, în cazul în care, cu ocazia utilizării bunurilor pe o perioadă îndelungată, petele si mătuirile sunt rezultatul folosirii unor soluții de duritate ridicată – clor, soluții abrazive etc.
Lavoarele colorate, decojirea, îndepărtarea sau umflarea vopselei NU reprezintă caz de neconformitate a bunului acoperit de garanție în situația în care acestea sunt rezultatul utilizării de către consumator asupra lor a unor soluții cu duritate ridicată, cum ar fi clorul, soluții acide sau bazice sau substanțe abrazive.
Blocarea divertorului coloanelor de dușs au cadă sau incapacitatea acestuia de comutare, NU reprezintă caz de neconformitate a bunului, în situația în care neconformitatea nu este proprie bunului, ci apare ca rezultat al blocării sau imposibilității de comutare datorate impurităților depuse în interiorul lui, ce nu îi mai permit o cursă corectă.
Debitul redus al bateriilor, coloanelor de duș, NU reprezintă caz de neconformitate a bunului acoperit de garanție, în situația în care acest debit redus este rezultatul înfundării cartușelor bateriei, înfundării sitelor de protecție ale racordurilor flexibile sau înfundării aeratorului/ perlatorului, determinate de nerespectarea de către consumator a instrucțiunilor de purjare corecta a instalației, conform manualului de instalare la montaj, sau ulterior unei opriri a rețelei de apa pentru o perioadă îndelungată ce conduce la acumularea de sedimente.
În situația în care, în urma inspecției realizată de către vânzător sau unitatea de service parteneră asupra produsul intrat in garanție, se constatată că solicitarea consumatorului este neîntemeiată, nefiind vorba despre o neconformitate a bunului acoperită de garanția legală, altfel cum este prevăzută de lege și/sau redată în certificatul de garanție, cheltuielile (diagnosticare, manoperă, transport etc.) vor fi suportate de către consumator.