A. Regulamentul privind serviciul de retur
Potrivit legislației în vigoare (OUG nr. 34/2014), clientul își poate exercita dreptul de a se retrage dintr-un contract la distanță, într-o perioadă de 14 zile calendaristice de la data primirii produselor cumpărate de pe https://www.amalux.ro/, conform Termenilor și Condițiilor de retur prevăzute în prezentul Regulament, fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere. Clienții care renunță la cumpărare, solicitând returul unui produs, se vor supune regulilor prezentului Regulament, acceptându-l în integralitate.
Aveţi la dispoziţie 14 zile pentru a decide dacă produsul este potrivit pentru dumneavoastră. Amalux.ro garantează faptul că va restitui contravaloarea produsului/produselor cu condiţia ca acestea să fie returnate în aceeasi stare in care au fost initial receptionate.
Cererile de returnare a caror expediere depasesc acest termen, 14 zile, vor fi considerate nefondate/invalide.
B. Procedura de returnare:
În cazul în care doriți să returnați un produs, va rugăm să urmați următorii pași:
1. Completați Formularul returnare produs și trimiteți-l către IMPANSAN SRL prin email, la adresa retur@amalux.ro
2. După ce ați trimis formularul de retur completat, la adresa de e-mail specificată, veti primi confirmarea primirii si inregistrarii formularului de retur din partea Departamentului de Retururi, cu toate detaliile necesare.
3. Nu expediați produse retur cu plata ramburs, deoarece nu vor putea fi recepționate, valoarea produsului se returnează doar în cont bancar după primirea și verificarea returului!
4. Nu expediați returul prin Poșta Română, cu varianta de livrare/ridicare a returului de la sediul Poștei Române, în acest caz vom fi nevoiți să refuzăm returul.
5. Cheltuielile de transport sunt suportate conform legii de către client. În cazul în care expediați coletul cu plata transportului la destinație, vom fi nevoiți să refuzam coletul.
C. Termeni și Condiții de returnare:
Produsele care nu satisfac cerinţele dumneavoastră, vor fi expediate ÎN STAREA ÎN CARE AU FOST PRIMITE, IN FORMA LOR ORIGINALĂ FĂRĂ A FI DETERIORATE SAU UZATE.
In cazul în care Clientul solicită retragerea din Contract în interiorul termenului legal, acesta trebuie sa returneze produsul împreună cu ambalajul original al acestuia, nedeteriorat, cu etichetele inițiale intacte, cu toate accesoriile primite, certificatul de garanție, manualele de utilizare a produsului și eventualele cadouri care au însoțit produsul respectiv. Prin etichete se înțelege orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat, care conține elemente de identificare a produsului și care însoțește produsul sau este aderent la ambalajul acestuia, cum ar fi etichetele.
În cazul în care, produsele care ajung la noi prezintă zgârieturi, folii de protecție lipsă, cutie deteriorată sau ruptă, ne rezervăm dreptul de a refuza returul.
Clientul se angajează să verifice starea estetică a produsului înainte de utilizare. Nu sunt acceptate sesizări de ordin estetic după ce produsul a fost folosit sau montat.
Dacă sunt constatate defecte de funcționare imediat după prima utilizare, acestea sunt acceptate doar împreună cu o dovadă (foto și video).
Retururile ale caror colete au suferit deteriorări pe timpul transportului din cauza ambalării necorespunzătoare, vor fi înapoiate clientului pe cheltuiala acestuia. De aceea, pentru evotarea unor astfel de situatii neplacute, avem rugămintea sa ambalați cu grijă coletele, pentru a asigura protejarea produselor în timpul transportului.
Dacă ai cumpărat mai multe produse de același fel și vrei să le returnezi pe toate, asigură-te că doar unul a fost desigilat. Returul celorlalte produse se acceptă doar dacă sunt sigilate.
- Produsul/produsele returnat/e să fie în aceeași stare în care a/au fost livrate, dezasamblat complet, fără urme de folosire (nu se acceptă pentru returnare produsele parțial asamblate, care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire), produsele sau componentele/accesoriile produselor să nu prezinte urme de zgârieturi, folosire;
- Să aibă toate componentele, accesoriile;
- Produsele se pot returna în ambalajul cu care au fost expediate și împreună cu toate documentele cu care au fost recepționate, după caz, (factura, manual de utilizare, garanție), ambalajul făcând parte din produs. Distrugerea sau ruperea ambalajelor sau a accesoriilor produsului atrage imposibilitatea returnării produselor, iar SC IMPANSAN SRL nu poate fi făcută răspunzătoare.
- Costul transportului produselor returnate mai sus menționate revine în responsabilitatea clientului. În cazul în care produsul a fost achiziționat într-o perioadă în care este în vigoare o ofertă de transport gratuit, dacă produsul va fi returnat, se va reține din valoarea acestuia costul de expediere suportat inițial de SC IMPANSAN SRL. Returnarea produselor se va face pe cheltuiala clientului, folosind același tip de serviciu de transport cu care s-a făcut expedierea. Suma înapoiată nu include cheltuielile de transport.
- Atunci când produsul returnat ajunge în posesia IMPANSAN, vom face o evaluare a stării produsului, inclusiv starea componentelor și accesoriilor acestuia.
Clientul este de acord că în cazul produselor care la returnare prezintă urme de uzură, zgârieturi, lovituri, șocuri mecanice, accesorii lipsă, fără ambalaj, www.amalux.ro/ își rezervă dreptul de a refuza returul sau de a percepe taxe suplimentare pentru readucerea produsului la starea inițială, taxe ce vor fi comunicate clientului după evaluarea prejudiciilor aduse.
Valoarea finală a diminuării se stabilește în funcție de valoarea pieselor ce trebuie înlocuite și a manoperei de recondiționare/reparare sau că diferența dintre valoarea inițială a produsului nou și valoarea de revânzare a produsului folosit.
Diminuarea poate avea o valoare între 0 și 100% din valoarea inițială a produsului. Taxele de diminuare vor fi comunicate către client după recepționarea și verificarea produselor returnate.
În cazul în care clientul nu este de acord cu taxele de diminuare aferente returului neconform, www.amalux.ro/ va fi în imposibilitatea de a accepta returul, în consecință acesta va fi înapoiat către client, clientul suportând cheltuielile de înapoiere a returului.
În cazul în care clientul este de acord cu taxele de diminuare aferente returului neconform, IMPANSAN va emite o factură de stornare cu valoarea rezultată în urmă evaluării și va rambursa clientului suma respectivă de bani.
În conformitate cu Directiva 2011/83/UE, punctul 47, pentru a stabili natura, caracteristicile și modul de funcționare a bunurilor, consumatorul ar trebui să le mânuiască și să le inspecteze în același mod în care i s-ar permite să o facă într-un magazin.
Purtați răspunderea pentru orice eventuală diminuare a valorii produselor, dacă în urma verificării conformității, proprietăților și funcționalității produselor se dovedește că această devalorizare a fost cauzată de manipularea necorespunzătoare de către dumnevoastră.
Cumpărătorul este obligat să anunțe lipsa din colet sau orice defect a unei componente a produsului comandat, înainte de începerea montajului și să păstreze conținutul coletului în starea în care le-a primit în vederea verificării și înlocuirii acestora.
Înainte de a proceda la instalarea produsului, clientul are obligația de a verifica starea produsului. Dacă observați că acesta prezintă defecte, semne de lovire, crăpături, nu procedați la instalarea/asamblarea lui! În acest caz, vă pierdeți dreptul de garanție și retur, acceptând, odată cu instalarea produsului, faptul că nu mai aveți cum dovedi că acest produs a ajuns așa inițial și nu s-a deteriorat în timpul instalării/montării defectuoase.
In cazul in care un produs ajunge la client incomplet, firma isi va asuma raspunderea ca intr-un termen de maximum 15 zile lucratoare din momentul receptionarii reclamatiei sa trimita clientului componentele sau accesoriile lipsa, doar dupa acest termen isi va asuma cheltuielile pentru un eventual refuz si retur al produsului/produselor.
Orice reclamație/solicitare/cerere primită în afara orelor de program afișate pe site-ul nostru (Luni-Vineri 08.00-16.30), va fi înregistrată începând cu orele 08.00 ale următoarei zi lucrătoare.
D. Produse care nu sunt acceptate la retur
- În cazul în care produsul returnat nu este în aceeași stare în care a fost livrat. Dreptul dumneavoastră de a anula un Contract se aplică numai produselor care sunt returnate în aceeaşi stare în care sunt primite. Nu se va efectua nicio rambursare dacă produsul nu este în aceeaşi condiţie în care a fost livrat, dacă prezintă urme de folosire, urme de folosire, utilizare sau dacă este zgariat, deteriorat. În consecinţă, trebuie să aveţi grijă rezonabilă de produse cât timp se află în posesia dumneavoastră.
- Produse care prezintă defecte, modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri mecanice sau electrice (nesemnalate ca și defecte după recepționarea produsului);
- Nu se acceptă pentru returnare produsele care prezintă modificări fizice, lovituri, ciobiri, zgârieturi, șocuri, urme de folosire excesivă și/sau intervenții neautorizate etc.;
- Dacă produsele returnate au fost însoțite de eventuale bonusuri/cadouri, trebuie returnate și acestea. În caz contrar, valoarea acestora se diminuează din valoarea produsului returnat;
- Produse confecționate/aduse pe comenzi speciale ferme, pentru a cărei furnizare a fost nevoie de plata în avans;
- Dacă au fost achiziționate mai multe produse de același fel, se acceptă retur doar dacă unul singur a fost desigilat sau dezambalat. Returul celorlalte produse se acceptă doar dacă sunt sigilate;
- Produse sigilate care nu pot fi returnate din motive de protecție a sănătății sau din motive de igienă și care au fost desigilate de consumator, indiferent dacă acestea au fost sau nu utilizate după desigilare.
- În cazul în care se returnează un produs dintr-un pachet promoțional se va returna diferența dintre prețul de bază și cel promoțional al produsului returnat;
- Nu se acceptă retur în oficiile poștale, returul se realizează exclusiv prin curier.
- După perioada de 14 zile calendaristice, produsele nu mai pot fi returnate.
E. În cât timp vă vom restitui suma aferentă returului?
Suma aferentă produsului returnat, care figurează în factura fiscală de stornare, îi va fi rambursată clientului în cel mai scurt termen, însă nu mai mult de 14 zile calendaristice de la data de la care intrăm în posesia produsului returnat, prin transfer în contul bancar specificat de client în formularul de retur.
”Dacă vă gândiți să returnați produsul, nu îl utilizați! Nu puteți utiliza produsele pe care le-ați primit, înainte de a lua o decizie cu privire la anularea contractului de vânzare-cumpărare. Dreptul de retragere există pentru a vă permite să examinați produsul așa cum ați face-o într-un magazin, nu pentru a vă oferi utilizare gratuită.” (Textul a fost extras de pe site-ul Uniunii Europene)
F. Exercitarea dreptului de retragere pentru persoane juridice
Dreptul de retragere se asigura exclusiv clienților/cumpărătorilor persoane fizice.
“Clienți” sau “consumatori” sunt doar persoanele fizice. Clienții cu personalitate juridică nu au dreptul să denunțe unilateral contractul, legislația în domeniu referindu-se doar la persoanele fizice.
G. Dispoziții finale
Dacă oricare dintre clauzele de mai sus va fi găsită nulă sau nevalidă, indiferent de cauză, această clauză nu va afecta valabilitatea celorlalte clauze. Odată cu achiziționarea unui produs și lansarea unei comenzi, clientul acceptă fără obiecții condițiile și termenii de utilizare, valoarea acestora fiind aceeași cu un contract valabil încheiat.
Drepturile de autor asupra întregului conținut aparțin în totalitate societății comerciale IMPANSAN SRL și nu se pot folosi sau copia fără acordul scris al proprietarului.